Biserica de la Homorod

A fost dat sa traim o intamplare cum numai in povesti se mai poate gasi. Initial mi-au dat un sentiment ciudat si nu-mi venea sa cred ca se mai poate intampla asa ceva, dar dupa ce am stat putin sa ma gandesc, mi-am dat seama ca astfel de intamplari sunt extrem de rare (eu nu mai intalnisem asa ceva) si sunt bucuros ca am trait-o.

A fost un cumul de evenimente intamplatoare, care duc cu mintea la incercarile voinicilor din povesti pana la realizarea scopului propus.

Eram pe DJ 132, dupa ce plecasem de la Cetatea Rupea si ne indreptam spre Homorod. De pe drum am observat fortificatia mareata si ne-am propus sa ajungem acolo. Am pastrat drumul principal prin localitate si am ajuns langa ea. Totul era incuiat cu lacate, orice poarta sau usa care sa ne duca inauntrul fortificatiei. Localnicii se uitau la noi parca intrebandu-se ce cautam pe acolo. E drept ca nu ne-am intalnit cu prea multi. Am parcat masina intr-un loc in care sa nu deranjam si ne-am spus sa ne plimbam pe jos pe langa ea inconjurand-o. La un moment dat, trece pe langa noi un copil cu ghiozdanul in spate, care ne saluta respectuos. Raspundem. Am pe buze intrebarea daca biserica se viziteaza, dar din nu stiu ce motiv eram dezarmat de copil. Pana sa-mi fac curaj de a-l intreba, copilul ne surprinde din nou, luand el initiativa. Ne intreaba daca dorim sa vizitam biserica si, dupa raspunsul nostru afirmativ, ne spune ce trebuie sa facem pentru asta: trebuie sa luam cheia care se afla la numarul 25, dupa colt. Ii multumim si ne indreptam spre locatia cu cheia. Ajungem la o poarta, care dadea in curtea unei cladiri lipite de zidul exterior al fortificatiei. Vedem pe stalpul portii o foaie A4 pe care e desenata o cheie si NR 25. Consideram ca aceea este casa cu pricina. Poarta era deschisa si intram. Erau niste oameni care tocmai ieseau dintr-o locuinta de acolo si ii intrebam de cheie. Ni se explica ca de fapt nr 25 este vis-a-visi, iar daca nu e acolo sa o cautam la numarul 26.

Ne intoarcem, traversam strada si batem la poarta cu numarul 25. Nu raspunde nimeni, dar, indrumati de oamenii de mai inainte sa intram in curte, deschidem poarta. Dupa ce facem cativa pasi, ne intampina un caine mic si destul de rau, care isi pazea curtea foarte bine. Cainele s-a repezit la noi: nu ne dorea acolo. Am ramas in urma incercand sa tin cainele departe de mine, iar pentru asta am folosit bocancii din dotare. Am batut repede in retragere si am inchis cainele in curte, iar noi afara. Ce ne facem? Cum facem rost de cheie? Stateam descumpaniti in fata portii de la numarul 25 nestiind care sa fie urmatorul pas. Ca si cum latratul cainelui ar fi fost o alarma, de la numarul 26 iese o femeie mai in varsta, care ne intreaba ce dorim. Nu era la fel de calda precum copilul de mai inainte, dar saritoare si cu dorinta de a ne ajuta. Ii explicam ce dorim si spune sa intram dupa ea in curte. Cainele Ghita, care nu uitase ce s-a intamplat mai inainte, latra de zor si nu ar fi vrut sa intram in curtea lui, dar de data asta intre noi era doamna care calma spiritele. Aceasta striga dupa cineva pe nume, un nume unguresc, si un domn in varsta apare in usa. Avea o statura putin mai mare decat mine, adus putin de spate, slab, cu mustata si cu o tigara in gura. De la atata fumat cred, mustata era galbena in dreptul nasului, iar in rest alba. Ii spunem si lui ca dorim sa vizitam biserica, daca se poate, si mergem dupa el. Ne-a facut o scurta prezentare a locului si ne-a descuiat toate usile. Ei bine, aceasta figura legendara era deschizatorul de usi din povesti.

Am vazut mai multe biserici fortificate, iar de cand am realizat ca sunt destul de multe in Romania, interesul a crescut. Ma gandeam de multe ori cum se face ca in alte tarii sunt mai multe castele si cetati decat la noi, dar mai apoi am realizat ca noi avem in loc bisericile fortificate, cel putin in Transilvania.

Aceasta biserica dateaza din sec XIII si este una din raritatile istorice, avand constructia de tip sala. De obicei bisericile sasesti au planul cu trei nave.

In biserica evanghelica-lutherana se mai tin inca slujbe, insa doar vara. Se spune ca in biserica fiecare se aseza dupa niste reguli bine definite: barbatii pana la 50 de ani se asezau in partea inferioara din spatele bisericii, batranii in stranele inferioare de pe peretii laterali, iar femeile in centrul bisericii.

Locatia mai contine fortificatia cu drum de aparare, doua bastioane si doua turnuri. Toate constructiile s-au efectuat in decursul mai multor sute de ani. 

Turnul de poarta este monument istoric. La baza turnului se afla o sala mica, cu colturi rotunjite, o fosta capela, care mai pastreaza inca picturile originale din sec XIII. Zidul ce formeaza acest turn sunt groase de 3m la baza si de 2m la inaltime. Se spune ca daca se trage o linie orizontala de la Homorod spre vest se vor gasi pe aceasta linie mai multe turnuri donjon similare, construite cam in aceeasi perioada: Barcut,  Movile, Noistat, Netus, Iacobeni, Stejeris si Ruja. Turn donjon este numit turnul cel mai inalt al unei cetati.

Am urcat in turn pe o scara coloana, foarte ingusta la inceput si dupa aceea pe niste scari improvizate de lemn. Panorama de sus e foarte spectaculoasa. Mai mult, las imaginile sa vorbeasca de la sine.

View Larger Map