joi, 23 ianuarie 2014

Hotelul de gheaţă din împărăţia zăpezilor


Am avut ocazia de mai multe ori să merg la hotelul de gheaţă, dar abia în acest an am fost pregătită să fac acest lucru.


 Am plecat din Sibiu imediat după micul dejun. Încă din oraş, munţii se vedeau în zare, încărcaţi de zăpadă pe la vârfuri. Înălţimile lor albe oferă un spectacol deosebit privitorilor, iar odată cu apropierea de munţi, de Făgăraş, am simţit acel sentiment de mare drag: îmi fusese dor de ei. Anul trecut, după multele expediţii din vară, Munţii Făgăraş au reuşit să îmi rămână prieteni dragi, nu cunoştinţe de temut. M-a bucurat acest sentiment.

 Drumul Transfăgărăşan este deschis până la Bâlea Cascadă în această perioadă, iar de aici cu telecabina am ajuns sus în căldarea glaciară Bâlea. Telecabină funcţionează zilnic, dacă vremea permite, de la 9 la 17, preţul unui bilet fiind de 50 lei/adult pentru urcare şi coborâre. Telecabina a trecut pe deasupra cascadei Bâlea, pe care o ştiam de o frumuseţe rară, însă acum, datorită precipitaţiilor scăzute debitul său este mic şi apa de abia se prelingea pe stânci. Am trecut repede peste acest aspect, pentru că acolo sus, în faţă noastră s-a arătat şoseaua Transfăgărăşan, cu zonele sale acoperite de zăpada. Zidurile munţilor din jur, ascundeau, din loc în loc bucăţi mari de gheaţă albăstruie.

 Când am ieşit de la telecabină, am simţit că am intrat în împărăţia zăpezilor. Aici totul era alb, mai puţin culmile stâncoase ale munţilor din jur, care aveau doar zone de zăpada şi gheaţă. Vedem imediat hotelul de gheaţă, dar îl ocolim pentru a ne bucura întâi de privelişte. Am fost invitată la o plimbare pe lacul îngheţat. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns pe lac. Gheaţa în lac era foarte adâncă, dar eu am păşit, într-o prima fază, cu temere. Am traversat lacul şi ne-am căţărat până la unele zone unde gheaţa parcă curgea din munte. Am făcut turul lacului şi ne-am întors spre hotel. Lângă hotel era începută construcţia iglu-urilor şi probabil a bisericii, însă nu erau terminate. La intrarea în hotel, pe când plăteam taxa de intrare (10 lei) am aflat că datorită precipitaţiilor reduse, celelalte două clădiri de gheaţă nu au putut fi finalizate.

 Hotelul de gheaţă este o atracţie pe cinste. De 9 ani, în fiecare an se construieşte aici, la Bâlea Lac, un hotel de gheaţă, iglu-uri de locuit şi biserică de gheaţă. Se spune că este singurul hotel de gheaţă din Estul Europei. Clădirile din gheaţă sunt construite din blocuri de gheaţă tăiate din lacul Bâlea şi zidite cu zăpada, pe post de liant şi, în plus, sunt udate cu apă care îngheaţă pentru consolidare. Hotelul este inaugurat în fiecare an în jurul zilei de Crăciun, astfel încât este posibilă petrecerea sărbătorilor de iarnă aici. An de an în acest loc se dau petreceri de neuitat. Iniţial, hotelul  era rotund şi avea 9 camere, acum are 12 camere şi este in format dreptunghiular. În acest an hotelul a avut ca tematică stilul baroc.

Cazarea pe noapte este de 400 lei pe cameră (nu ştiu cât este de sărbători), iar temperatura în cameră variază de la minus 2 grade la plus 2 grade.  Dacă aveam dubii, aceste informaţi m-au liniştit: acesta nu este un loc în care mi-aş dori să îmi petrec noaptea.

Intrarea în hotel se face după traversarea unei mici terase, mărginită de un gărduleţ din gheaţă. Intrăm şi ne întâmpina un domn cu perucă, de prin anii 1700, făcut din gheaţă. În partea dreaptă găsim o cameră de zi cu două scaune mari cu spătar şi suport de mâini, făcute din gheaţă, iar în faţă lor, o masă de cafea şi un şemineu, de asemeni făcute din gheaţă. În interiorul gheţii, mici luminiţe, oferă imagini deosebite acestor forme de gheaţă. Ne întoarcem în holul principal şi trecem de prima uşă. În faţă noastră se deschide un restaurant îngheţat - Ice Restaurant, cu mese şi scaune de o parte şi de altă, pe care puteai servi ceva cald, ceva tare sau chiar ceva exotic. Din loc în loc, uşi de diverse forme, semnalau intrarea în camerele hotelului. Le-am vizitat pe toate. Fiecare avea câte un pat mare, aranjat cu multe pături, blănuri, perne trebuincioase somnului la 2 grade. Camerele mai aveau decoraţiuni din gheaţă: o statuetă, o măsuţă, o lampă, o băncuţă... toate păstrând ceva din stilul baroc. Care mai de care mai atrăgătoare, mai luminoasă, confortabile, încercând să te facă să uiţi cât este de rece în cameră. În capătul restaurantului se vedea şi barul îngheţat - Ice Bar.

Am plecat de la hotel şi după o masă caldă la cabana Bâlea, am mai făcut o plimbare prin zonă. Începuseră să fie din ce în ce mai multe persoane prin zonă şi cu această ocazie am văzut câte activităţi temerare se pot face, în această perioadă, aici. Un grup de doi au început traseul spre şaua Caprei, un schior se chinuia să urce pe o pantă abruptă de peste 60 grade înclinaţie, un grup făcea escalada pe gheaţă, alt grup gălăgios se dădea cu barcă pe lac - barcă pneumatică trasă de snow mobil, alt grup vesel se dădea cu săniuţa. Mergem mai departe să vedem zona, unde micii sunt la mare căutare, în mijlocul verii... acum, doar urmele din zăpada, însă oameni deloc. În curmătura Bâlei, sus, zărim un grup de 8 schiori care încep să coboare toată panta pe schiuri însoţiţi de un câine jucăuş. Unii mai dibaci, alţii mai puţin... însă ajung cu toţii bine jos. Îi priveam şi mă întrebăm cam ce fel de oameni pot face aşa ceva, ce filosofie de viaţă trebuie să ai pentru a putea să te aventurezi astfel. Fascinant!

Ne-am mai plimbat prin zonă o perioadă, după care am plecat spre telecabină. Ne-a plăcut foarte mult mica excursie şi am plecat cu gândul că vom reveni altă data când va fi şi mai multă zăpada. E fascinant să fii turist în România!

duminică, 12 ianuarie 2014

Castelul Lazăr

Să descoperim în continuare minunate locuri din România... să spunem una dintre cele mai frumoase construcţii renascentiste din Transilvania.

Acest început de an mi-a purtat paşii prin judeţul Harghita, în comuna Lăzarea, unde se află un castel mai puţin cunoscut: Castelul Lazăr. Se ajunge destul de uşor aici, comuna fiind situată pe drumul de la Gheorgheni spre Topliţa la aproximativ 6 km de Gheorgheni şi este foarte aproape de centrul localităţii. Aşa că dacă sunteţi în zonă nu strică niciodată un mic ocol.

Am avut noroc să îl vizităm, pentru că, fiind a doua zi din an, nu era deschis publicului plimbăreţ. Norocul a făcut că alţi turişti, care şi-au planificat din timp această vizită, au sunat pe cei care se ocupă de castel pentru a-l deschide în această zi. Doamna care tăie bilete la intrare a avut o inimă mare şi ne-a lăsat să îl vizităm şi ne-a aşteptat, deşi afară erau 3 grade sub zero.

Acest castel a fost construit de familia contelui Lazăr ca reşedinţa de familie. Cea mai veche clădire din castel datează de la 1532, iar restul din 1632. Sunt şi nişte inscripţii cu aceşti ani, însă eu nu le-am zărit. Au fost mai multe incendii care au mistuit aceste ziduri, dar au fost reconstruite apoi,  până când, în 1748, după ultimul incendiu, nu au mai fost renovate pentru o mare perioadă de timp. Abia în 1967 s-au mai investit resurse în reconstrucţia unor corpuri şi ziduri, dar şi acestea s-au oprit în prezent.

Cunoscătorii susţin că este un castel care împleteşte stilul renascentist, cu cel romanic şi gotic. Castelul este înconjurat de un zid, iar în colţuri are 4 bastioane. O curiozitate este că 3 bastioane au formă pătrată şi doar unul este altfel, având 7 laturi, cel din dreaptă spate, cum intri în curtea castelului. Zidul, de pe o parte şi de alta a porţii, arată într-un mod cu totul deosebit. Nu am mai văzut ziduri care să fie personalizate cu creneluri dantelate în acest mod, cornişa dantelată păstrând încă picturi cu motive naturale.

Intrarea se face printr-o poartă făcută în clădirea unde locuia familia nobiliară. Am pătruns în curtea castelului, acoperită cu zăpada şi presărată din loc în loc cu opere de artă, dar vom reveni la acestea mai târziu. În curte găsim în partea stângă, de-a lungul zidului, nişte ruine a ceea ce, acum sute de ani, erau grajdurile, iar acum doar depozite de materiale şi mormane de pământ. În faţă, în mijlocul curţii, este închisoarea unde erau sechestraţi ţăranii ce se răzvrăteau pe moşia nobilului. În partea dreaptă, mai în spatele curţii, lipită de zid este o clădire mare numită "casa femeilor". Aici se află bucătăria şi locuinţele femeilor angajate la castel. Acum acest corp este în paragină, clădirea este în picioare însă interiorul este plin de pământ, moloz, mobilă aruncată, uşile şi geamurile lipsesc. În colţul curţii din stânga, spate, se află o clădire mai mare, care comunică şi cu unul din cele 4 turnuri. Această clădire folosea pentru adunările consiliului şi poate petreceri. Această clădire este renovată, păstrând un pic din stilul arhitectonic, în special în partea sa superioară. Am intrat într-o sală mare, foarte racoroasă în care se păstrează 2 sobe de teracotă, frumos ornamentate, o sală plină de scaune şi mese de lemn masiv şi având pe pereţi lampadare. Pe pereţi am mai admirat tablourile expuse, tablouri ale unor pictori diverşi ce au fost donate Consiliului Judeţean. M-a impresionat cel mai mult portretul unei bătrâne, îmbrăcate în negru... m-a mişcat expresia feţei pe care autorul, al cărui nume nu l-am reţinut, a surprins-o cu atâta măiestrie. Am traversat sala şi din celălalt capăt am intrat într-o altă încăpere care ducea mai sus pe nişte scări, pe unde se ajungea întâi într-un pod amenajat acum ca expoziţie şi mai apoi în bastion. De aici, de sus, din bastion se vede întregul ţinut. Se deschide întreaga depresiune a Giurgeului, mărginită în vest de Munţii Gurghiului, după care soarele se ascunsese de curând, în fuga lui spre alte ţinuturi şi care făcea ca toată atmosferă să capete nuanţe mistice. Tot de aici, se vedeau Biserica Franciscană şi ce Catolică ce vegheau de pe două coline alăturate întreaga zonă.

Castelul este acum proprietatea privată a unui ungur, unui argentinian şi unui român, moştenitorii indirecţi ai nobilului care a construit castelul. Se pare că din viţa Lazăr nu a mai rămas nici un moştenitor direct. Castelul este folosit de Consiliu Judeţean care plăteşte chirie lunară celor trei proprietari. Dacă din 1967 s-au investit bani în castel şi s-au reconstruit ziduri, corpuri de clădiri, de la preluarea castelului de către cei trei proprietari nu s-a mai investit în renovări nici un ban, din păcate. Se investeşte însă în cultură. Aici se organizează anual tabere de creaţie pentru artiştii plastici din ţară. Castelul găzduieşte multe opere de artă ale artiştilor autohtoni contemporani, opere donate de artişti. Astfel că poţi vedea sculpturi în lemn, piatră şi marmură în curtea castelului, picturi în Sala Cavalerilor şi turnul Porţii

Ghidul ne-a povestit una alta, însă a fost distractiv când ne-a spus că acum este destul de cald (erau 3 grade sub zero). Noi am făcut ochii mari la el şi ne-am dat ghionturi chicotind, pentru că îngheţasem cu toţii colindând prin castel. A continuat, precizând că pe aici temperatura ajunge şi la 35 de grade sub zero, că doar suntem la 65 km de polul frigului din România - Miercurea Ciuc.

Mi-a plăcut castelul foarte mult. Am plecat de acolo foarte bucuroasă că l-am văzut.

Este frumos să fii turist în România! 

View Larger Map