joi, 16 iunie 2011

Valea Cernei

Plaiurile noastre nu inceteaza sa ma minuneze. Tot ce trebuie sa fac este sa imi gasesc timpul necesar sa merg sa le vad. Valea Cernei impresioneaza prin frumusete, spectaculozitate, varietate de forme, vegetatie, locuri; este un colt de rai pentru amatorii de drumetii inedite. 

Dupa bunul obicei, cand prind un pic de timp liber, ma uit pe harta sa vad pe unde sa mai hoinarim. De aceasta data, un factor decisiv a fost prognoza meteo, care ne atentiona ca estul, sudul si centrul tari vor fi batute de vanturi si ploi, asa am ajuns in partea de sud-est a tarii, intre Muntii Cernei si Muntii Mehedinti.

Am intrat in vale de pe drumul ce trece prin Baia de Arama si am inceput sa serpuim frumos printre munti. Peisajele se perindau prin fata noastra; fiecare din ele si toate la un loc ne incantau. Am ramas impresionati de ceea ce mai tarziu am aflat ca este dintele Bobotului, o stanca uriasa de pe malul Cernei, care depaseste in inaltime cu mult soseaua nationala pornind de undeva de jos chiar langa apa raului. Am oprit masina sa vedem  de unde porneste: se vedea jos la baza stanci, mica, apa Cernei. Ne-am propus sa mergem pe drumul neasfaltat de langa Cerna pentru a vedea acea stanca si de jos ... impresionanta. Drumul neasfaltat ne-a dus pana la lacul Valea lui Iovan care ne-a umplut momentele petrecute acolo de liniste si seninatate... era o liniste placuta, intrerupta din cand in cand doar catecul unor cuci aflati de o parte si de alta a lacului. Era ca si cum natura amutise la aflarea frumusetii lacului. Apa clara si limpede reflecta malurile impadurite si cerul care dadea sa se innoureze. Un tunet a rupt linistea, sunet care a fost plimbat din munte in munte pana departe; era un semnal al vremii ce urma sa vina. Pe noi acest tunet ne-a trezit din feerie si ne-a spus sa ne vedem de drum.  

Ploaia a a ramas in urma, probabil prin Muntii Godeanu s-a dat marea batalie, iar noi ne-am vazut de calatoria noastra. Am descoperit la intoarcere Cheile Corcoaia, pe langa care trecuseram fara sa ne dam seama ca sunt acolo, pentru ca se ascund bine privirilor indiscrete si nici nu sunt semnalizate de pe drum; noroc de o localnica. As putea spune in acest moment ca sunt printre cele mai interesante chei montane vazute de mine pana acum. Nu sunt mari, cam 300m lungime, si nu se compara nici cum cu Cheile Bicazului, de exemplu, dar tot frapeaza prin felul lor inedit. Cerna acum muuulta vreme si-a facut loc sa curga prin subteran in aceasta zona din Muntii Mehedinti. Ulterior, stanca prin care curgea, s-a despicat lasand apa sa coboare sub nivelul vechii albii. Astfel, pe partea dreapta a cheilor, patrundem in chei printr-un semi-tunel de 50m lungime. La iesirea din chei distanta dintre stanci pe unde curge apa ajunge pana la maxim 5m.

Am mers mai departe prin vale pana la Baile Herculane unde am si innoptat. Este o statiune foarte frumoasa, linistita si pitoreasca. Centrul vechi ascunde cladiri si stradute pline de istorie despre care parca nimeni nu vrea sa povesteasca. Statuile de pe cladiri stau innegrite de timp si asteapta vremuri mai bune, ca acelea in care au fost construite, cand statiunea, de lux odinioara, era o perla turistica a zonei si nu numai. Oamenii se bucura si acum de binefacerile apelor din aceasta zona. Veniti din toate colturile tarii, mai mult varstnici decat tineri, acestia  petrec zile linistite in mijlocul unei zone cu atatea frumuseti.

In aceasta zona exista multe legende care dau numele localitatilor si locurilor, dar cea mai importanta este:

Legenda lui Hercules
Hercules, în drumul său spre Caucaz, în căutarea lânei de aur, împreuna cu argonauţii săi ar fi trecut prin zonă urcând 
pe Dunăre în sus. Pe vremea aceea Dunărea avea un alt curs faţă de cel de astăzi, prin Iugoslavia, curgând în Adriatica, Hercules şi argonauţii  ar fi ajuns la cataracta de pe Dunăre - Cazanele Dunării. Aici s-ar fi oprit pentru a încerca trecerea corăbiei deasupra cataractei. Până la găsirea unei modalităţi de a trece corabia deasupra cataractei, Hercules ar fi plecat pe Cerna în sus şi ar fi ajuns la Herculane unde s-a întâlnit cu Corcoaia, o batrână care locuia în zona Platoului Coroninii ( un loc in apropierea statiunii ) .
Aceasta, väzându-l vlăguit, i-ar fi spus sa intre in apa unui izvor ce se afla in vale sa se mai inzdraveneasca, apoi a mai spus ca si cei doi fi ai sai intrau in apa izvoarelor dupa ce terminau munca cimpului iar dupa baia in apa calda erau mai vigurosi si ca localnicii cand erau bolnavii sau aveau animale bolnave, ranite sau muscate de serpi veninosi faceau baie in aceste izvoare, iar dupa ce ieseau afara si ei si animalele se vindecau complet. Batrina i-a mai povestit lui Hercules si despre un balaur care venea si se scalda aici in vale. Iar cind isi lua zborul de pe pamint scuturindu-si aripile stropi de apa cadeau de sus din cer ca o perdea de ploaie formind o cascada in munte numita Cascada Vinturatoarea.
Reluându-şi drumul, Hercules ajunse intr-un loc salbatic numit Piatra Puscata. Tot acolo s-a întâlnit cu un localnic care era foarte necajit. Acesta aflind ca este Hercules i-a cerut ajutorul pentru a omorî un balaur care îsi avea vizuina lângă Izvoarele Cernei si care le producea mari necazuri. Hercules i-a ascultat rugămintea şi a pornit în căutarea balaurului dar inainte de a parasi locul Hercules, ca sa nu uite pe unde a venit, a facut un semn cu coada maciucii in peretele de stinca.  Hercules ajunse în sat care era fortificat şi bine pazit. Din discuţia avută cu căpetenia satului, aceasta i-a povestit de necazul lor şi anume că de fiecare dată când ieşeau din sat şi se duceau la munca câmpului balaurul venea şi îi omora, distrugându-le şi recoltele. Pentru ca să nu mai aibă probleme cu balaurul ei trebuiau să dea în  mod  regulat câte o copilă din sat pe care o legau  de un stâlp, ce se afla chiar pe buza unei prăpastii. Balaurul venea şi o lua, astfel sătenii aveau linişte un timp.
Hercules se hotărăşte să omoare balaurul şi organizează o pânda folosind drept momeala o fata din sat. În momentul când balaurul veni sa ia fata de pe stâlp, Hercules îi apăru în cale şi îi dădu o lovitură puternică cu măciuca, dar aceasta ricosa din solzii balaurului în munte, retezând jumătate din vârf. (de aici si numele de Muntele Retezat). Apoi balaurul naucit de lovitura o lua pe Cerna in jos si intra in Cheile Corcoaiei locul fiind strimt balaurul ramase blocat dar Hercules ocoli muntele iesindu-i in cale. Acolo in chei in locul ala strimt Hercules se propti atit de tare sa-i dea lovitura de gratie incit piciorul i-a intrat in stinca, urma acestuia o vedem si astazi .
Balaurul de durere si aproape pe moarte se zvircoli asa de tare incit reusi sa iasa din strimtoare si intra in locul unde isi avea vizuina. In locul lui au ramas urmele luptei, muntele despicat in doua, scobiturile rotunde din peretii de stinca si despicatura verticala prin care abia se intrevede un colt de cer undeva sus de tot, e lasata de maciuca . Hercules il urmari si ii aplica ultima lovitura omorindu-l, singele tisnindu-i cu putere, formind izvoarele - Izbucul Cernei iar ultima suflare iesindu-i intr-un virf de munte, in locul stiut astazi de Grota cu Aburi si in avenele si pesterile din jur.

Mai sunt multe locuri din acea zona pe care nu le-am vazut si merita vazute, dar asta imi da ocazia sa ma reintorc pe aceste plaiuri de legenda.

miercuri, 27 aprilie 2011

Manastirea Neamt

De sarbatorile pascale un loc deosebit pentru a lua lumina este Manastirea Neamt, cel mai mare si mai vechi asezamant monahal din Moldova. Aici se impletesc frumos istoria, credinta, arta si traditia, iar cantul calugarilor te duce intr-un taram mai calm, mai cald si mai bun.

Inainte de a intra in manastire, am ramas uimita la vederea unei cladiri mai speciale prin forma sa circulara si acoperisul sau inalt de 30m: aghiazmarul (baptisterul). Acum este amenajata o librarie, dar pe vremuri se folosea pentru sfintirea apei la marile sarbatori.  

Intrarea se face printr-un gang al turnului clopotnita decorat cu picturi crestine inspirate din Vechiul Testament si cu o poarta masiva de lemn datand din 1759. 

Intre zidurile manastirii, foarte bine conservata, se inalta biserica Inaltarea Domnului construita acum mai bine de 500 de ani de catre Stefan cel Mare. Se pare ca aceasta biserica este deosibita de celelalte ctitorii ale domnitorului prin introducerea unor noi elemente arhitecturale: pridvorul, situat intre intrare si pronaos. Fatada imbina intr-un mod armonios elemente arhitecturale bizantine (ceramica smaltuita, caramizi si discuri divers colorate) cu elemente din arhitectura gotica ( arcadele specifice stilului la usi si ferestre, contraforturi). In interior, trecem de pridvor si ne inchinam la moastele sfantului necunoscut aflat in pronaos; trecem mai departe in sala mormintelor unde se gaseste inmormantat si Stefan al II-lea, unchiul lui Stefan cel Mare. Se spune ca in aceasta biserica, icoana Maicii Domnului ce troneaza in partea stanga dinspre altar, a fost pictata in anul 665 in Lida. Este o icoana facatoare de minuni si a fost daruita domnitorului Alexandru cel Bun in anul 1429 de catre imparatul bizantin al vremii.

In cadrul manastirii mai este o biserica incadrata in zidul manastirii: Biserica Sf. Gheorghe. Este o biserica mai noua, ce a fost mutata de curand intre chiliile de pe latura de est a manasirii pentru a fi pusa in valoare si mai mult biserica stefaniana.. In interiorul ei se gaseste o copie a unei icoane binecunoscute de crestini aflata intr-o biserica de pe muntele Athos, "icoanda cu trei maini". Tot in interiorul acestei biserici ne-au intampinat bucate prospete, specifice sarbatorii care asteptau binecuvantarea preotilor.

"Veniti sa luati lumina! Hristos a inviat!"


miercuri, 13 aprilie 2011

Pestera Scarisoara

Este o pestera aparte, nu doar prin faptul ca este cea mai mare pestera cu gheata din Romania si ca are al doilea ghetar subteran ca marime din lume (spun unii), cat si prin modul spectaculos in care se patrunde  in pestera: printr-un aven de 60m diametru si adancime de 48m. Ghetarul din pestera  dateaza de mai bine de 3000 de ani, din timpul ultimii glaciatiuni , incorporand 75000mc de gheata.

Dupa o noapte langa Arieseni, am pornit in drumetie spre pestera. Un traseu usor, obositor pentru soarecii de oras ca noi, de aproximativ 4 km prin paduri si vai cu pasuni. In final ajungem la pestera, ne achizitionam suveniruri si asteptam sa se formeze grupul pentru a patrunde in pestera. Auzisem ca in pestera este mai racoare si ne-am dotat cu ceva hainute. Afara erau peste 30 grade. Ajungem in marginea avenului si incepem coborarea pe o scara de fier, scara ce serpuia in jos spre gura pesterii. Pe masura ce inaintam racoarea a inceput sa ne cuprinda, am pus haine pe noi, am mai mers... si mai racoare, apelam la proviziile suplimentare de haine pe care le-am luat asa intr-o doara. Pana jos, nu mai puteam tine mana pe bara de fier a scarii pentru ca temperatura scazuse destul de mult. Vara temperatura in pestera creste pana la +1grad si din aceasta cauza ghetarul incetul cu incetul se topeste.

Lungimea totala a pesterii este de 750m insa doar 250m sunt vizitabili, asa ca vizita nu a fost foarte lunga, insa destul de interesant. Cum patrunzi in pestera se deschide Sala Mare cu trecere spre Bisericuta unde se gasesc multe forme interesante specifice: stalagmite si stalactite. Ar mai fi niste sali in care insa accesul turistilor nu este permis; acolo se intra doar in scop stiintific. 

Povestile din batrani spun ca in pestera de la Scarisoara traia, in vremuri vechi, un balaur pe care localnicii il numeau Solomat. Acesta fura cate o fata frumoasa, fie in Noaptea de Anul Nou, fie in noaptea dinaintea Targului de Fete la Gaina si le ascundea intr-un palat de gheata pe care niciunul dintre localnici n-a avut ocazia sa-l vada. 
O alta legenda spune ca, in spatele formatiunii calcaroase numite “La Brazi “, exista doua bazine tot timpul pline cu apa. Cine se aseaza in genunchi, isi descopera capul si bea direct cu buzele si-si pune o dorinta, isi va vedea visul cu ochii. Conditia este sa-si respecte “ritualul “ si, timp de cel putin un an sa nu divulge nimanui dorinta pusa. 

Va recomand cu mult drag sa vizitati aceasta pestera unica din Romania, experienta este deosebita.

marți, 8 martie 2011

Castelul Corvinilor

O minunatie de  castel, foarte bine conservat avand in vedere ca a fost ridicat prin secolul al XIV-lea. Legendele coloreaza istoria castelului intr-un mod inedit si in acest sens amintesc de legenda blazonului, legenda fantanii, legenda calugarului spion, dar mai sunt si altele.
Castelul mai este cunoscut si sub denumirea de Castelul de la Hunedoara, Castelul Huniazilor sau Castelul Corvinestilor. Numele de castelul vine de la Ion Corvin sau Ion Huniade, numele sub care il gasim pe Iancu de Hunedoara, domn al Tarii Romanesti si regent al Ungariei.
De-a lungul timpului, castelul a suferit mai multe modificari arhitecturale, rezultatul fiind o imbinare cu success a elementelor gotice cu cele baroce si renascentiste. 
In castel se intra pe un pod de lemn sustinuti de 4 piloni de piatra masivi, plasati peste raul Zlasti, iar plimbarea prin castel este o incantare. Castelul are 42 de incaperi dintre care voi enumera doar cateva: Camera de Aur, Camera Domnitelor, Sala Dietei, Sala Cavalerilor, temnita, capela catolica. Plimbarea prin Sala Dietei si Sala Cavalerilor a fost o experienta placuta, ele pastrand inca atmosfera somptuoasa din vremurile de demult, parca asteptam la orice pas sa apara de dupa unul din stalpi o domnita sau un cavaler din acele timpuri. Nu mai putin impresionante sunt Turnul Alb, Turnul Capistrano, Turnul Buzduganelor si Turnul Ne Boisa, dar si galeria si donjonul care sunt pastrate neschimbate de pe vremea lui Iancu de Hunedoara.  
Blazonul Corvinilor este un corb cu un inel in cioc, povestea lui regasind-o intr-o legenda foarte frumoasa. Se spune ca Iancu ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg ca urmare a unei iubiri ascunse cu Elisabeta, o femeie foarte frumoasa de prin partile Hategului. Ca cinstea femeii sa ramana nepatata regele ii da de sot pe Voicu pe care il recompenseaza cu castelul din Hunedoara, iar femeii ii face cadou un inel de aur cu sigiliul regal. Legenda descrie ca in timpul unei partide de vanatoare pe noile domenii capatate de la Sigismund la care a participat intreaga familie Voicu, dorind sa se spele pe maini pentru a servi masa, femeia si-ar fi scos inelul pe care l-a asezat pe o piatra. Un corb atras de stralucirea podoabei l-a luat in cioc si a zburat in vazduh. Vazand acestea, Iancu care inca era un copilandru a luat arcul si a sagetat corbul in zbor recuperand inelul.
Legenda fantanii nu este specifica numai castelului, dar spune ca fantana din cadrul castelului a fost sapata timp de 15 ani de un grup de trei turci cazuti in robie. Ei primisera promisiunea ca dupa saparea fantanii vor fi eliberati. Intre timp cu putin inainte ca fantana sa fie gata, Iancu a murit rapus de epidemia de ciuma ce bantuia Europa. Sotia sa Elisabeta nu a mai respectat intelegerea de punere in libertate a prizonierilor hotarand sa-i ucida pentru a nu divulga secretele castelului. Prizonierii cer ca pe o ultima dorinta sa scrie o inscriptie prin care lumea sa-si amintesca de ei. Unii spun ca pe inscriptie scria "apa ai, inima nu" insa cu ajutorul unor experti textul scris in araba veche arata astfel: " Fantana lui Hassan, rob la ghiauri in cetatea de langa biserica". Inscriptia poate fi vazuta azi pe unul din contraforturile capelei. 
Legenda calugarul spion, zidit de viu in peretele Turnului Capistrano. Desi Ioan de Capistrano nu se stie daca a locuit sau nu acolo, in turnul care ii poarta numele, exista o camera rotunda, micuta aducand mai mult a chilie in care locuia capelanul castelului. Camera este situata la nivelul plafonului Salii Dietei, iar legenda spune ca ultimul locuitor al incaperii a fost suprins spionand tot ce se petrecea in Sala Dietei printr-o gaura facuta in zid. Urmarea a fost ca in zidul camerei, gros cam de-o jumatate de metru, a fost sapata o firida si in acea firida a fost zidit de viu calugarul spion. Ca este adevarata sau nu, greu de spus.
Vizitarea acestui castel o recomand cu multa placere tuturor. 
M-am simtit bine ca turist in Romania, Castelul Corvinior fiind un castel ce concureaza cu succes castelele pe care le gasim in vestul Europei.

duminică, 27 februarie 2011

Cetatea Poienari

Poienari este o cetate care merita vizitata. Am trecut de mai multe ori spre Transfagarasan pe langa lacul Vidraru, dar nu am bagat niciodata de seama indicatoarele turistice care semnalau existenta cetatii. A trebuit sa vad un documentar despre metode de tortura, ca sa aflu de ea. Cum am aflat, am fugit intr-un week-end sa o vizitez.

O poti vizita daca te indrepti spre Vidraru, aproape de baraj. Este situata pe un varf de munte, in capatul celor 1480 de trepte care urca pana la ea. Urcusul pe scari este lung, dar placut, pentru ca traversezi printr-o padure superba si deasa de fag.

A fost construita pentru refugiul domnitorilor si pentru adapostul unei garnizoane mici. Constructia s-a realizat in doua etape: sec XIII pe vremea lui Negru Voda si ulterior imbunatatita cu zidurile de incinta si turnurile semicirculare pe vremea lui Vlad Tepes in sec. XIV. Exista o legenda prin care Vlad Teles a pedepsit pe boierii targovisteni pentru tradare, punandu-i sa refaca cetatea, care la acel moment era o ruina.

Cetatea a cunoscut un asediu al otomanilor in anul 1462. Legenda spune ca Vlad Tepes fiind incoltit de Mehmed II s-a retras in cetatea Poienari impreuna cu cativa osteni. Turcii au bombardat cetatea de pe un munte vecin (Pietricica) si i-au daramat zidurile. Voievodul a reusit sa fuga in urma unui siretlic: a gasit 7 frati fierari pe care i-a rugat sa puna invers potcoavele cailor cu care fugeau reusind astfel sa ii indrume pe urmaritori in alta directie. 

A fost abandonata in 1550. In urma cutremurului din 1915 o parte din ziduri s-au prabusit, iar aspectul actual al cetatii este datorat ultimei restaurari din 1972 cand au fost construite si treptele.

Interesant este de stiut ca despre Cetatea Poienari vorbeste Jules Verne in cartea sa "Castelul din Carpati".

Din anul 2009, se organizeaza anual, la finele lunii august, Dracula Fest in Areful, localitate aflata in apropierea cetatii.

A fost o experienta placuta pentru un final de saptamana si nu numai si va recomand cu placere sa o vizitati.

Ca si o curiozitate, in Bucuresti este construita o replica de mai mici dimensiuni a acestui castel. Este vorba de castelul/bazinul de apa din Parcul Carol.