Azi am calatorit in timp, pornind dintr-un loc unde am vrut sa merg pentru ca toata lumea il
lauda. Am plecat cu inima un pic indoita. In batrani este o vorba: „la locul
laudat sa nu te duci cu sacul”... asa ca nu am mers cu asteptari prea mari, dar
locul acesta a reusit sa ma transpuna in vremuri trecute, linistite,
senine... in acea liniste a satului vechi de acum cateva sute de ani... unde timpul parca este suspendat, stand
si el sa se bucure de frumusetile si serenitatea locului. Nu este de mirare ca
acest loc a fost placut atat de mult si luat sub aripa sa de printul Charles.
Din DN1, in dreptul
localitatii Rupea, cam la 65 km de Brasov, am pornit pe o straduta laturalnica din
partea stanga cum vii de la Brasov. Se mai poate ajunge in acest sat de la Bunesti, comuna aflata la 83 km de Brasov si la 35 km de Sighisoara, dupa un drum de 8.5 km. Drumul de la Rupea pe care am pornit noi serpuieste multa vreme
printre coline pline de pasune si din cand in cand de padurici tinere. La un
moment dat, drumul asfaltat se termina. Mergem mai departe pe acest drum,
printre fanetele si pasunile localnicilor, aproximativ 7 km pana in satul
Viscri. Aici, de o parte si de alta a drumului sunt case cu specific sasesti,
cu porti si garduri inalte, foarte apropiate una de alta, varuite in diverse
culori placute ochiului. Multe din aceste case au fost reconditionate
pastrandu-se forma originala, folosind materiale identice cu cele originale si
folosind aceleasi metode de constructie, toate cu sprijinul fundatiei Mihai Eminescu
patronata de printul Charles. Inaintam cu ochii de o parte si de alta a
drumului, admirand casele, pana la biserica fortificata din localitate. Spre
biserica se ajunge pe o alee pietruita ce inainteaza printr-o curte plina de
copaci. Serenitatea te cuprinde de cum pui piciorul in aceasta curte. Cu
fiecare pas care ne ducea mai aproape de biserica crestea in intensitate o melodie
placuta cantata la orga. In sfarsit ajungem langa biserica. Intrarea se face
printr-o poarta in zid, de mici dimensiuni, dupa care ne intampina o doamna
foarte draguta si dupa plata taxei de intrare ne inmaneaza niste foi cu informatii
despre locatie si parca se scuza ca foile sunt asa de multe.
Muzica cantata la
orga continua si ne-a insotit pe aproape tot parcursul vizitei prin curtea
bisericii, prin turnurile deschise publicului. Aceasta muzica ne-a facut vizita
atat de speciala. Cel care canta era sotul doamnei care ne-a intampinat la
intrare si canta din placere, in aceasta zi de duminica de vara. In cadrul
complexului este amenajat si un mic muzeu, unde sunt colectate obiecte folosite
in vechime de locuitorii acestui loc. Gasim aici colectii de straie populare,
de vase vechi, bani, mobilier, unelte si cate si mai cate. Dat fiind ca in
copilarie verile mi le petreceam la bunici si aici am intrat adesea in contact
cu astfel de obiecte vechi, atat unelte cat si gospodaresti, pe care odinioara
bunica le folosea in mod curent, colectiile mi-au adus aminte de copilarie. Mi-a
placut foarte mult ca, din loc in loc, pe pereti, se vorbea de diverse traditii
si obiceiuri ale locului.
Vecinatatea de exemplu era modul
lor de organizare. Toate familiile ce locuiau pe o strada formau o vecinatate.
Aceste familii erau conduse de un „parinte al vecinatatii” ales pe 2 ani dintre
barbatii insurati ai vecinatatii si avea responsabilitatea sa se ocupe de
organizarea si supravegherea treburilor ce trebuiau facute de membrii
vecinatatii. Tot istoricul vecinatatii se nota pe hartie, iar aceste documente
se pastrau in „lada vecinatatii”.
Ziua impacarii era ziua de marti dinainte de ziua de Paste, iar in aceasta zi se plateau amenzile pentru obligatiile neefectuate in cadrul comunitatii, se planificau urmatoarele activitati pe tot anul si se facea un raport de gestiune de care erau anuntati toti membrii vecinatatii.
Si mai sunt si alte
obiceiuri care reglementau foarte bine activitatile comune pentru ca intreaga comunitate
sa functioneze cat mai bine si membrii sa fie cu totii multumiti, acel gen de
reguli care acum sunt considerate ingradire a libertatii, dar care aduceau de fapt
ordine si egalitate in cadrul comunitatii. Acestea erau regulile dupa care
sasii convietuiau si se organizau atat de bine si ma intreb daca comunitatile
de romani au imprumutat ceva din acest stil interesant de organizare.
Am rasfoit
prezentarea primita la intrare si am aflat ca localitatea a fost prima data
atestata documentar la 1400, intr-un document de plata a impozitelor. Biserica
a fost prima data construita de secui la inceputul secolului al XII-lea; in 1185 a fost preluata de sasi si transformata de-a lungul timpului: s-a
daramat partea de est si s-a facut un cor trapezoidal sustinut de 7
contraforturi apoi s-a construit in vest o galerie. Fortificarea bisericii s-a
facut mai tarziu, in primul sfert al
secolului al XVI-lea cu sprijinul Provinciei Sibiu. Se spune ca aceasta
localitate a fost mereu libera, neapartinand vreunui nobil.
Acum biserica face parte din patrimoniu UNESCO si aici mai locuiesc 500 de oameni din care 27 de sasi. Se spune ca ar fi cea mai veche localitate din Transilvania si printre cele mai bine conservate. A fost o placere sa vizitez aceste locuri si voi reveni cu mult drag.
Acum biserica face parte din patrimoniu UNESCO si aici mai locuiesc 500 de oameni din care 27 de sasi. Se spune ca ar fi cea mai veche localitate din Transilvania si printre cele mai bine conservate. A fost o placere sa vizitez aceste locuri si voi reveni cu mult drag.
View Larger Map