miercuri, 28 august 2013

Biserica fortificata de la Viscri


Azi am calatorit in timp, pornind dintr-un loc unde am vrut sa merg pentru ca toata lumea il lauda. Am plecat cu inima un pic indoita. In batrani este o vorba: „la locul laudat sa nu te duci cu sacul”... asa ca nu am mers cu asteptari prea mari, dar locul acesta a reusit sa ma transpuna in vremuri trecute, linistite, senine... in acea liniste a satului vechi de acum cateva sute de ani... unde timpul parca este suspendat, stand si el sa se bucure de frumusetile si serenitatea locului. Nu este de mirare ca acest loc a fost placut atat de mult si luat sub aripa sa de printul Charles.

Din DN1, in dreptul localitatii Rupea, cam la 65 km de Brasov, am pornit pe o straduta laturalnica din partea stanga cum vii de la Brasov. Se mai poate ajunge in acest sat de la Bunesti, comuna aflata la 83 km de Brasov si la 35 km de Sighisoara, dupa un drum de 8.5 km. Drumul de la Rupea pe care am pornit noi serpuieste multa vreme printre coline pline de pasune si din cand in cand de padurici tinere. La un moment dat, drumul asfaltat se termina. Mergem mai departe pe acest drum, printre fanetele si pasunile localnicilor, aproximativ 7 km pana in satul Viscri. Aici, de o parte si de alta a drumului sunt case cu specific sasesti, cu porti si garduri inalte, foarte apropiate una de alta, varuite in diverse culori placute ochiului. Multe din aceste case au fost reconditionate pastrandu-se forma originala, folosind materiale identice cu cele originale si folosind aceleasi metode de constructie, toate cu sprijinul fundatiei Mihai Eminescu patronata de printul Charles. Inaintam cu ochii de o parte si de alta a drumului, admirand casele, pana la biserica fortificata din localitate. Spre biserica se ajunge pe o alee pietruita ce inainteaza printr-o curte plina de copaci. Serenitatea te cuprinde de cum pui piciorul in aceasta curte. Cu fiecare pas care ne ducea mai aproape de biserica crestea in intensitate o melodie placuta cantata la orga. In sfarsit ajungem langa biserica. Intrarea se face printr-o poarta in zid, de mici dimensiuni, dupa care ne intampina o doamna foarte draguta si dupa plata taxei de intrare ne inmaneaza niste foi cu informatii despre locatie si parca se scuza ca foile sunt asa de multe.

Muzica cantata la orga continua si ne-a insotit pe aproape tot parcursul vizitei prin curtea bisericii, prin turnurile deschise publicului. Aceasta muzica ne-a facut vizita atat de speciala. Cel care canta era sotul doamnei care ne-a intampinat la intrare si canta din placere, in aceasta zi de duminica de vara. In cadrul complexului este amenajat si un mic muzeu, unde sunt colectate obiecte folosite in vechime de locuitorii acestui loc. Gasim aici colectii de straie populare, de vase vechi, bani, mobilier, unelte si cate si mai cate. Dat fiind ca in copilarie verile mi le petreceam la bunici si aici am intrat adesea in contact cu astfel de obiecte vechi, atat unelte cat si gospodaresti, pe care odinioara bunica le folosea in mod curent, colectiile mi-au adus aminte de copilarie. Mi-a placut foarte mult ca, din loc in loc, pe pereti, se vorbea de diverse traditii si obiceiuri ale locului.

Vecinatatea de exemplu era modul lor de organizare. Toate familiile ce locuiau pe o strada formau o vecinatate. Aceste familii erau conduse de un „parinte al vecinatatii” ales pe 2 ani dintre barbatii insurati ai vecinatatii si avea responsabilitatea sa se ocupe de organizarea si supravegherea treburilor ce trebuiau facute de membrii vecinatatii. Tot istoricul vecinatatii se nota pe hartie, iar aceste documente se pastrau in „lada vecinatatii”.

Ziua impacarii era ziua de marti dinainte de ziua de Paste, iar in aceasta zi se plateau amenzile pentru obligatiile neefectuate in cadrul comunitatii, se planificau urmatoarele activitati pe tot anul si se facea un raport de gestiune de care erau anuntati toti membrii vecinatatii.

Si mai sunt si alte obiceiuri care reglementau foarte bine activitatile comune pentru ca intreaga comunitate sa functioneze cat mai bine si membrii sa fie cu totii multumiti, acel gen de reguli care acum sunt considerate ingradire a libertatii, dar care aduceau de fapt ordine si egalitate in cadrul comunitatii. Acestea erau regulile dupa care sasii convietuiau si se organizau atat de bine si ma intreb daca comunitatile de romani au imprumutat ceva din acest stil interesant de organizare.

Am rasfoit prezentarea primita la intrare si am aflat ca localitatea a fost prima data atestata documentar la 1400, intr-un document de plata a impozitelor. Biserica a fost prima data construita de secui la inceputul secolului al XII-lea; in 1185 a fost preluata de sasi si transformata de-a lungul timpului: s-a daramat partea de est si s-a facut un cor trapezoidal sustinut de 7 contraforturi apoi s-a construit in vest o galerie. Fortificarea bisericii s-a facut mai tarziu,  in primul sfert al secolului al XVI-lea cu sprijinul Provinciei Sibiu. Se spune ca aceasta localitate a fost mereu libera, neapartinand vreunui nobil. 

Acum biserica face parte din patrimoniu UNESCO si aici mai locuiesc 500 de oameni din care 27 de sasi. Se spune ca ar fi cea mai veche localitate din Transilvania si printre cele mai bine conservate. A fost o placere sa vizitez aceste locuri si voi reveni cu mult drag. 







View Larger Map

Un comentariu: