sâmbătă, 26 mai 2012

Vulcanii noroiosi

O calatorie selenara. Asa as numi vizita la Vulcanii noroiosi, pentru ca de cum am pus piciorul pe pamantul de acolo am simtit ca am aselenizat. Eram insa in Romania, judetul Buzau langa localitatea Berca.

Vulcanii noroiosi sunt rezultatul iesirii la suprafata a unor gaze naturale de la adancimi mari, de aproximativ 3000 m, care in drumul lor spre suprafata antreneaza namol si apa. Se creaza astfel conuri vulcanice interesante, asemanatoare celor clasice doar ca in miniatura. Aspectul selenar este dat de namolul uscat si crapat de soare si lipsa de vegetatie.

Nu stiu cum a trecut timpul petrecut acolo. Suprafata pe care se intind vulcanii este destul de mare si alergatul dupa vulcani, privitul minute in sir cum iese namolul de culoare gri din adancuri sub forma unor bulbuci de diverse dimensiuni te fac sa pierzi notiunea timpului. Nu mai spun de vaile adanci create de vulcani, ca niste dune de nisip, dar facute din argila, unde faceam adevarate sesiuni de escalada.

De aceasta zona se leaga si o frumoasa legenda.  

Pe vremea lui Mihnea al III-lea si a Doamnei Neaga traia un balaur care locuia in acea zona unde azi gasim localitatea Berca. Satenii acelei zone o indrageau pe doamna Neaga, dar cand balaurul a inceput sa le prade agoniseala si sa parjoleasca tot pe unde trecea s-au plans Doamnei si i-au spus ca doar Arbanas, fiul ei, poate, cu sabia si inima lui sa infranga balaurul. Baiatul era tanar si dornic sa isi masoare fortele cu cineva pe masura sa pentru a dovedi oricui ca are in el os domnesc; asa ca a pornit la drum. Trece peste dealuri si ajunge in Valea Slanicului unde vede nenorocirile provocate de balaur si oamenii necajiti si ramasi fara provizii pentru iarna ce urma sa vina. Luandu-se dupa urme ajunge la un deal golas pe coama caruia se odihnea balaurul, dar o pereche de ochi din cele sapte capete ramasese de veghe fiindca la apropierea flacaului balaurul s-a trezit. Viteazul Arbanas ii tinti unul din capete cu o sageata si pana sa se dumireasca balaurul ce s-a intamplat flacaul ii taie capul cu palosul. Ingrozit de durere balaurul a fugit spre ascunzatoarea lui. Pe drum in zadar a incercat sa se apere aruncand flacari spre flacau, acesta, prin miscari agere si indraznete, mai taie inca un cap balaurului. In final lighioana a intrat printr-o gura tainica in glod, la ascunzatoarea din Berca si a ramas pentru vesnicie acolo, nemaindraznind sa iasa la lumina de teama lui Arbanas. Prin preajma ascunzatorii n-a mai crescut de atunci si nu creste nici in ziua de azi fir de iarba, iar pamantul este vanat si crapa peste tot. Din loc in loc fierb mici ochiuri de namol si ies la lumina mici basici ca de sapun. Zice legenda ca pamantul uscat ar fi pielea balaurului, iar prin ochiurile in necontenita fierbere ar iesi sangele murdar si blestemat al fiarei. 
 

In Romania mai sunt si alte zone in care sunt vulcani noroiosi activi, insa nu sunt asa de renumiti precum cei din Buzau.


sâmbătă, 12 mai 2012

Rafting pe raul Buzau

Un mod interesant si inedit de a vedea lumea este acela de pe apa, dar nu de pe orice apa, ci de pe ape repezi si involburate.
Nu sunt o persoana curoajoasa, ba uneori ma consider chiar prea fricoasa. Asta nu m-a oprit sa incerc sa vad lumea dintr-o barca de rafting. Asa ca intr-o dimineata calduroasa de septembrie am pornit la drum spre localitatea Siriu din Judetul Buzau. Acolo este lacul de acumulare Siriu, pe malul caruia va recomand sa va plimbati cu masina. Aproape de baza barajului acestui lac se organizeaza ture de rafting, asta daca nu este seceta si se evacueaza apa din lac. 
Se incepe cu imbracarea echipamentului specific acestui sport care te ajuta foarte mult sa te mentii la suprafata apei si sa nu ingheti, pentru ca apa nu este tocmai calda. Apoi incepe initierea in acest sport, care presupune multa concentrare, spirit de echipa, sincronizare si stricta ascultare a indicatiilor date de capitanul barcii. Am invatat relativ repede indicatiile pe care ni le poate da capitanul, care este pozitia corecta in barca, cum se vasleste corect, cum trebuie sa reactionam daca picam din barca, cum se trage din apa un coleg care a cazut din barca, dar de la teorie la practica este cale lunga. 
Intram in apa, apa rece. O simtim chiar si prin costum, dar dupa putin timp ca prin minune se face cald. Exersam in  apa inotatul impotriva curentului si pozitia de coborarea pe curentul apei. In sfarsit ne suim in barca si incepem tura. Ma uit cu frica in fata unde se vede apa involburata cum curge, pietrele raspandite pe traseu. Incepem incet, trecem de primul hop de pietre: "hai ca e simplu" imi spun ca sa ma imbarbatez. Ma uit la fetele colegilor de barca si toti au un jumatate de zambet pe chip. Ne oprim intr-un loc linistit, pentru ca skeeper-ul sa ne simta moralul si sa il ridice, daca cumva este undeva pe sub barca, apoi ne explica ce va fi pe urmatoarea portiune de traseu. Tragem un racnet de imbarbatare si pornim mai departe. Skeeper-ul striga cu putere comenzile, noi le incurcam, nu le auzim, barca ia alt curs decat cel planificat, incercam redresarea barcii; fortele inegale de vaslire stanga-dreapta determina o noua traictorie nedorita, asa ca ne proptim intr-un mare bolovan de pe mijlocul raului, sarim in barca pentru a incerca miscarea ei de pe stanca. Reusim. Mai vaslim un pic si ajungem intr-o zona linistita unde ne oprim. Suntem obositi deja, ne uitam unii la altii speriati, dar entuziasti ca am reusit sa ajungem pana acolo. Privim tarmul, un loc linistit, plin de arbusti, salcii. Pe marginea raului oamenii isi vad linistiti de vietile lor, in timp ce noi traim clipe de exaltare. Skeeper-ul ne spune ca urmeaza o cascada, sa fim pregatiti si sa ascultam comenzile cu strictete. Inima se face cat un purice: cum te pregatesti pentru ceva care nu stii ce presupune? Pornim din nou, ajungem in capatul de sus al cascadei, privim in josul raului unde trebuie sa ajungem: cascada avea o diferenta de nivel cam de un metru jumatate, de-a lungul careia apa cadea cu bucurie. Pornim si noi coborarea cascadei cu un chiot de bucurio-temere. Alunecarea este rapida, concentrarea maxima, senzatia minunata. Ajungem in josul cascadei si nu avem timp sa ne relaxam inca, trebuie sa facem manevrele necesare sa ducem barca unde vrem noi, nu unde vrea apa, respectiv in niste bolovani mari. Privesc padela colegului din fata, vaslesc cat pot de repede in acelasi ritm cu el si deodata aud comanda skeeper-ului sa ne oprim. Rasuflu usurata. Privesc in urma pe unde am trecuta si nu imi vine sa cred. Am reusit si asta, cu totii, fara evenimente neplacute. Dar nu s-a terminat aici, urmeaza zona numita Valhalla care se termina cu un topogan. Cu inima cat un purice dar si entuziasti am pornit spre partea finala... dar va las pe voi sa descoperiti ce inseamna Valhalla si sa simtiti pe propria piele ce insemna aceasta ultima parte din traseu.
In total s-au scurs 3 ore si parcursesem cam 12 kilometri pe rau, dar pentru cei din barca timpul nu a existat.

In Romania se poate face rafting si pe alte rauri: Jiu, Cerna, Crisul repede, Nera, Bistrita.