vineri, 15 martie 2013

Calatoria spre Focul Viu

Intr-o primavara, cred ca acum 3 ani, ne-am hotarat sa mergem in zona Buzaului sa vedem Focul Viu. In acea zona Buzau se petrece acest fenomen deosebit, asa ca am pornit la drum. Calatorie a fost foarte interesanta si plina de aventuri.

Am pornit de dimineata spre Buzau cu gand sa mai vizitam si alte locuri prin imprejurimi, abia apoi sa  ajungem la locatia destinatie. Astfel am ajuns la barajul Siriu pentru prima data. Zona este frumoasa, am mers pe langa lacul de acumulare pana cand drumul s-a indepartat de lac, apoi ne-am intors. De obicei, stau cu harta in mana si propun trasee pe diverse locatii. Dupa o scurta analiza, ne hotaram sa nu mergem pe drumul pe care am venit dinspre Buzau si apoi spre satul Niculesti pana in satul Terca din comuna Lopatari la marginea caruia se afla Focul viu, acest drum fiind de atlfel recomandat. Ni s-a parut mai interesant ca, de la Nehoiu, sa mergem spre satul Gura Teghii, pe drumuri ce serpuiesc pe langa rauri si paraiase salbatice. Zis si facut. Intram pe acest drum. La un moment dat GPS-ul a pierdut semnalul, asa ca a trebuit sa mergem orientandu-ne dupa raul care trebuie sa fie pe partea noastra stanga pana la un punct si apoi pe dreapta. Ne-am ratacit de cateva ori, dar ne-au ajutat localnicii foarte primitori sa ajungem pe drumul cel bun. Am omis sa precizez ca drumul a mai fost asfaltat vreo 3km de la iesirea de pe DN10, dupa care a continuat neasfaltat. Astfel ca, multi kilometri, am mers pe un drum de tara ce nu vazuse niciodata asfaltul, dar a fost minunat. Drumul traversa paduri si campuri. Linistite, frumuseti peste tot unde priveai... Cantecul pasarilor din padure se auzea ca o manifestare sincera a libertatii si bucuriei de viata. Eram in paradis si nu stiam. Stiu ca, la un moment dat, ne-am si oprit pentru a ne incarca bateriile cu aceasta energie vindecatoare si datatoare de viata.

Am ajuns la Terca mult mai tarziu decat ne imaginasem, desi drumul total a fost doar de 10 km. Nu s-a putut merge repede si, in plus, nici nu ne doream acest lucru. Focul Viu nu era semnalat, iar ghidul nostru spre locatie l-a constituit un blog, care ne-a ajutat pas cu pas. Am parcat langa un podet de lemn, suspendat peste paraul Slanicului. Trecem aceasta punte, dupa care continuam drumul pe langa niste case si urcam pe un drum desfundat. In ultima perioada, vremea fusese destul de umeda, precipitatiile bogate, asa ca drumul desfundat, ulita care ducea spre Focul Viu, era o mare de namol in care se vedeau urme adanci de copite de vite. Ne-am strecurat pe marginea ulitei si am ajuns la o rascruce de ulite, unde trebuia sa fie o placuta de lemn, pusa de un binevoitor, care trebuia sa ne arate in ce directie sa o luam. Ei bine, placuta nu mai era nicaieri, asa ca am ales la inspiratie pe ce drum sa continuam: cel spre stanga. Am mers si mers, am ajuns sus pe deal, unde vitele se uitau la noi crezand ca am venit sa le luam acasa sau poate se intrebau cine suntem si ce cautam pe acolo. Buna intrebare...

Seara venise cu pasi repezi, soarele apusese, iar noi inca eram pe dealuri, incercand sa gasim locul unde se petrece fenomenul ciudat si interesant. Ne uitam peste culmile copacilor din vai, poate vedem un fum macar care ne va ghida unde trebuie sa mergem, dar in zadar.

Am colindat pe dealuri multa vreme, pana cand stelele au aparut pe cer din ce in ce mai multe si atunci ne-am declarat invinsi. Focul se ascundea privirii noastre, asa ca am pornit spre masina parcata cu o mare dezamagire in suflet. Cand am ajuns la intersectia unde trebuia sa fie semnul, ne-am gandit sa mergem si pe celalalt drum, sa vedem daca gasim ceva. Ne-am propus ca, daca in 15 min nu gasim nimic, sa ne intoarcem. Era noapte deja, drumul plin de noroi ne-a dat ceva de lucru, dar iata ca in 10 minute am vazut lumina flacarilor. Ardeau linistite, intre niste valcele pline de vegetatie, nederanjate de nimeni si nimic. Aproape ca am alergat catre ele si ne-am bucurat in liniste de acele momente. Flacarile ardeau vesele, iesind in mai multe locuri din pamant, pe o suprafata de aproximativ 2mp, practic dansau, urcand si coborand frenetic, venind unduitoare din adancurile pamantului. Am ramas minute in sir acolo contempland acest spectacol magic. Nu este coplesitor prin grandoarea si nici nu a fost pus in valoare de oameni, dar este minunat prin salbaticia cu care se intampla fenomenul. Acesta iesire continua a gazelor la suprafata din adancurile pamantului, prin crapaturile scoartei si arderea la suprafata a acestor gaze dau nastere unui spectacol inedit. Mare noroc am avut ca am ajuns noaptea acolo, pentru ca asa ne-am bucurat de momentele cand sunt puse cel mai bine in valoare flacarile dansatoare. Ma intreb daca flacarile se sting vreodata si cred ca da, dar cum se reaprind... Unii spun ca in prezent este mana omului cea care reaprinde flacara daca a fost o ploaie mai abundenta sau un vant mai puternic si a stins micile faclii. In trecut se spune ca se aprindeau singure de la razele soarelui. Oare cum o fi....


View Larger Map

Un comentariu:

  1. interesant blogul tău! :) felicitări pentru fotografii, sunt foarte frumoase!

    RăspundețiȘtergere