Peregrinarile prin munti mi-au adus multa fericire, m-au invatat multe lectii si mi-au oferit momente de neuitat.
Am tinut neaparat sa povestesc de acea seara de vara din Muntii Fagaras, petrecuta la Cabana Valea Sambetei, pentru ca mi-a lasat o amintire placuta si pentru ca am intalnit oameni speciali, cum mai rar gasesti in lumea de azi.
Am ajuns in Sambata de Sus pe la orele pranzului, dar am mers mai departe la cabana Floarea Reginei unde am mancat cel mai bun pastrav... dar ce spun eu aici... era a doua oara cand mancam pastrav in viata mea. Dupa aceea, am inceput traseul spre Cabana Valea Sambetei. Am ajuns acolo fara graba. Pe drum am povestit pe indelete si am admirat zona destul de salbatica. Am ramas placut impresionati de frumusetea Ferestrei Mari a Sambetei, care la un moment dat, aproape de cabana, ni s-a aratat privirii in toata splendoarea sa. Se deschidea larg in fata noastra si ne invita sa patrundem in lumea ametitoare a muntilor Fagaras. Suna tentant, dar abia a doua zi urma sa ne indreptam intr-acolo.
Ajungem la cabana cu putin inainte de a se intuneca. Eram linistiti din punctul de vedere al cazarii: sunasem inainte si rezervasem 4 locuri intr-o camera de 6. Nu ne prea convenea, insa trebuia sa dormim undeva. Ajunsi la cabana, ce sa vezi, aveau locuri doar intr-o camera de 12 persoane...ce ironie. Camera era intunecata, mirositoare, cu paturi inghesuite si neprimitoare. Cheia o avea un polonez care nu stia engleza si care ne-a prezentat paturile libere. Incepuse sa se intunece, iar noi nu ne facusem planul pentru a doua zi, asa ca am ales repede paturile si am iesit la aer.
In fata cabanei erau 2 grupuri: unul format din polonezi, oameni de munte pasionati in ceea ce povesteau si cam galagiosi, si un grup pasnic, ce statea in jurul unui foc, unde se canta la chitara. Am ales o masa din lateralul cabanei, o masa doar pentru noi, unde ne-am facut planurile pentru a doua zi. Cand am terminat cu planificarea si noaptea a venit, ne-am apropiat de foc si de chitare. Ce imagine placuta... foc de tabara... nu mai statusem in jurul focului cu prieteni de multa vreme. Odata, de mult, facusem un foc intr-o poiana unde am stat si am cantat, fara chitara, cantece de munte, citind versurile de pe net, pana am inghetat si ne-a prins oboseala. A fost frumos, astfel de momente sunt pretioase si devin destul de rare, dar ma bucur ca le-am trait.
Temperatura scadea din ce in ce mai mult, asa ca ne-am apropiat si mai mult de foc. Acolo, doi baieti cu chitare, cantau pe rand cantece de munte si nu numai. Vocea lor minunata se ridica spre ceruri, intai colinda muntii din jur si apoi se pierdea in Calea Lactee care se intindea deasupra noastra. Erau cantece vesele, cantece de munte, dar si cantece de suflet. Unele din ele m-au pus pe ganduri... m-au facut sa reflectez la lucruri la care nu mai avusesem timp sa ma gandesc, m-au facut sa-mi pun intrebari pe care nu mai indraznisem de mult sa mi le pun... Am ridicat privirea spre cer si acolo am intalnit nemarginirea cerului... un cer cum nu mai vazusem de foarte multa vreme pentru ca in oras nu mai ai ocazia asta. O parte din cantece le mai auzisem si le fredonam cu placere alaturi de cei doi. A fost o incantare. La un moment dat, sus pe creasta s-au vazut lumini.... erau turisti acolo sus, care innoptasera pe creasta... mi s-a incretit pielea pe mine la acest gand.
A fost o seara deosebita. Ne-am dus la un moment la culcare cu mare greutate, pentru ca atmosfera era minunata. Aveam o stare de spirit cum nu mai avusesem demult. Unul din cei doi cantareti, cel mai experimentat, nu ne-a spus numele, insa ne-a povestit de proiectul sau alaturi de alti tineri, iubitori de cultura si originali, care au infiintat "Asociatia Culturala Dacia Folk". L-am gasit repede pe net pe tanarul Adrian care ne-a incantat cu vocea lui si a transformat o seara, posibil normala, intr-una deosebita. Ii multumesc pe aceasta cale.
Am tinut in mod deosebit sa povestesc de aceasta seara pentru ca, fara televizoare, internet, iphone, boxe am reusit sa ma simt bine, sa ma distrez. Nu a contat nici camera neprimitoare si friguroasa, nici vecinii necizelati. Iata o alta latura a muntelui care nu este la indemana oricui. Mi-a placut sa fiu turist in Romania!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu