sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Cheile Jietului

Nu a trecut multa vreme si pasii ne-au adus din nou in zona muntilor Parang, zona unde imi propusesem sa revin.
Este o zi superba de octombrie, soarele a aparut dupa o lunga absenta si ne-a pregatit un week-end minunat. Toamna si-a facut de cap in vai si munti, astfel incat toti copacii erau pictati in mii de culori si nuante. Nu stiu exact ce mi-a placut mai mult: zona din Parang vizitata sau minunatele jocuri de culori ale toamnei.
Am pornit pe valea Jiului, pe unde mai trecusem in primavara aceasta si care ne-a placut destul de mult, insa am ramas cu un gust amar vazand atatea slogane politice intiparite de ani de zile pe ziduri si poduri . Atunci vazusem Valea Jiului coborand dinspre Simeria, acum am intrat in vale din partea cealalta, dinspre Targu Jiu. Culorile toamnei au ornat intr-un mod incredibil zona, probabil pozele atasate vor fi prins o parte din frumusetile zonei.
De la Petrosani am urmat un drum spre dreapta, drumul 7A, care aluneca frumos printre colinele impodobite de sarbatoare. Ne oprim din loc in loc sa facem poze si sa sorbim cu nesat din aerul racoros si curat al zonei. Cand am plecat, nu stiam exact ce anume vom strabate, stiam doar ca e acel drum necontinuat cu o luna in urma, stiam ca vom reveni la Obarsia Lotrului si vom continua drumul prin Voineasa spre Brezoi langa Valea Oltului.
La un moment dat, drumul pare ca se ingusteaza, de o parte este raul Jiet, iar de alta apar stanci spectaculoase: intrasem in cheile Jietului. Temperatura scadea pe masura ce inaintam, iar pe marginea drumului din loc in loc, apa ce curgea de pe munte se transformase in perdele de gheata, care acopereau atat stancile cat si plantele de pe stanci, formand in final un taram spectaculos de gheata. Natura se vedea in toata salbaticia ei, mana omului nu era prezenta, doar soseaua era singura martora a prezentei omului pe o raza de zeci de kilometri. Urcam pe drumul care devenise deja mai mult un drum forestier, iar la un moment dat ajungem intr-un loc in care panorama era incredibila: se vedea toata valea in care se ascundeau cheile pe care tocmai le strabatusem, iar langa se ridica sement, misterior si inzapezit vf Parangul Mare. Pe partea cealalta se vedea alt munte impadurit pana la un moment dat, seaua muntelui ramanad golasa in bataia soarelui; pe acolo trecea Transalpina, pe acea culme fara padure (inca eram mandra de descoperirea facuta cu o luna in urma).
Am plecat mai departe, drumul continua cu aceleasi minunate peisaje. Dupa iesirea din cheile Jietului, drumul continua printr-o zona impadurita pe zeci de kilometri. La un moment dat apare Lacul Vidra, dar dispare in padure foarte repede pentru o lunga parte a drumului, abia la intersectia spre statiunea Vidra apare din nou lacul si putem sa il pozam in voie.
Ajunsa acasa, m-a manat curiozitatea sa vad ce materiale gasesc pe net despre chile Jietului; am gasit multe materiale care descriu poate si mai bine decat mine zona respectiva. In plus, este una din putinele regiuni ale tarii noastre in care mai gasesti pesteri neexploatate sau trasee montane pe care omul nu a pus inca piciorul. De asemeni, se poate face alpinsim atat vara pe stancile salbatice, cat si iarna pe ghetarii sau poti sa te aventurezi pe unul din multiplele trasee semnalizate din zona. De asemeni, doar simpla plimbare pe cheile Jietului (cu bicicleta, masina sau pe jos) ofera o experienta incantatoare.
A fost minunata calatoria, iar studiind harta acasa, mi-am dat seama ca trebuie sa mai revin in zona pentru a-mi vizita, cat se poate, marea iubire: Muntii Retezat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu