joi, 10 octombrie 2013

Varful Dara si Hartopul Darei

Cele doua varfuri din rasaritul Muntilor Fagaras, care fac intrarea in minunata creasta a acestora, s-au lasat indelung cautate. Documentarea asupra traseului catre ele a durat mult si hotararea noastra de a incepe acest traseu s-a lasat indelung asteptata si asta pentru ca, aceste doua varfuri, la fel ca cele anterioare, Lespezi si Caltun, nu sunt printre varfurile pe care turistii sa doreasca sa le cucereasca. Pentru noi insa, acestea erau deja pe lista, asa ca am fixat traseul si am pornit la drum. Acesta a fost unul din traseele pe care nu le-am facut plecand de dimineata din Bucuresti si ajungand seara din nou acasa. Am dormit o noapte la Cabana Valea Sambetei, dar deja am relatat despre seara petrecuta in munti.

Trebuia sa ne trezim dimineata, la ora 7, sa pornim pe traseu, insa vecinii nostri polonezi, cazati in camera cu noi, ne-au dat trezirea pe la 6. Se pare ca, vorbitul in soapta sau respectul somnului celorlalti, le era strain. Din camera de 12 persoane, unii deja plecasera cand ni s-a dat noua trezirea. De fapt, noi am fost ultimii care am iesit sa ne bem binemeritata cafea si sa ne energizam, asa ca de dimineata. 

Afara era racoare, dar placut. Langa cabana, doi caini se harjoneau in liniste. Nu apucasem cu o seara inainte sa mergem la chilia lui Arsenie Boca, desi imi doream acest lucru. M-am consolat, asa cum fac de fiecare data cand nu reusesc sa vizitez anumite locuri, cu ideea ca voi reveni. 

Pornim la drum, imbracati bine. Dupa nici 10 minute, ne oprim si incepem sa dam jos de pe noi. Miscarea de dimineata ne-a prins bine si nu ne mai trebuiau hainele groase. In acest traseu ne-am luat si bete, pentru ca ne ajuta sa dispersam forta necesara mersului si sa obosim  mai putin... vedem noi cum e.

Traseul de aici, spre creasta Fagarasului, este unul foarte frumos. Se merge pe o vale lina, intre doua culmi pana la o stana, unde, dupa traversarea raului Sambata, se continua cu un urcus destul de pronuntat. Ne oprim din cand in cand pentru a ne trage suflul. Zona de urcare accentuata se termina si continua pe o portiune mai lina. Soarele lumina culmea din dreapta, aruncandu-si razele peste Muchia Sambetei. In fata noastra, se intindea, din ce in ce mai aproape, Fereastra Mare a Sambetei, iar in dreapta acesteia, Fereastra Mica a Sambetei. Fereastra Mare a Sambetei se deschide intra varful Slaninei si coltul Balaceni, la altitudinea de 2188m si ofera ochilor o imagine foarte frumoasa. Este o ciudatenie legata de acest varf al Slaninei, pentru ca este un varf, cunoscut de fapt, sub patru nume: Budru, Glemea, Varful intre ferestre si/sau Slanina. Varful are 2268m.

Fereastra se deschidea in fata noastra, primitoare, invitandu-ne sa patrundem, prin ea, in minunata lume a Fagarasului. Abia asteptam sa ajungem acolo, desi urcusul pana acolo ma cam descuraja. Mi-am spus repede ca tot asa arata, si in Retezat, urcusul pana la Curmatura Bucurei pe care l-am facut fara probleme. Ajungem la poalele "ferestrei". Aici, se intinde o zona de grohotis, destul de neprimitoare, noroc ca o carare serpuia in sus, destul de abrupt, o carare presarata cu mai putine pietre decat in jur. Drumul pana sus nu a fost tocmai usor si asta, mai ales, datorita faptului ca teama a pus un pic stapanire pe mine si intrebarea suparatoare: "cum ma voi descurca la coborare pe aici" nu ma lasa in pace. In final ajungem sus, in Saua Fereastra Mare, unde vad semnul cu traseul spre cabana, pe care scria "coborare periculoasa"... era confirmarea, de care nu aveam nevoie, ca acel traseu nu este tocmai "dragut" nici la intoarcere. Ma calmez in timp; eram sus si de acolo se vedeau deja cele doua varfuri cautate. Creasta principala a Fagarasului, ce vine din dreapta, dinspre Vistea-Moldoveanu, se continua inca ceva kilometri spre est, pana la Varful Urlea (2473m), pe care il recunosti dupa forma sa de piramida. Aici, creasta isi schimba brusc directia spre sud, urmand ca apoi dupa aproximativ 2km, la Varful Fundul Bandei (2454m) sa revina spre directia estica.

Din fereastra, pe partea cealalta a vaii glaciare Bandea ce se deschidea in fata noastra, se vad cele doua varfuri tinta. Pana acolo, cararea noastra serpuia, aproape mereu, pe curba de nivel, de-a lungul mai multor culmi si inconjurand toata valea. Caldarea Glaciara a Bandei este de o frumusete ametitoare, dar si periculoasa prin abrupturile sale. Se spune ca iarna se produc aici cele mai salbatice avalanse din Romania, iar vara nu este de dorit sa te prinda ploaia pe acolo.

Odata ajunsi in fereastra, ne-am intalnit cu un mic grup, care isi petrecuse noaptea la cort acolo... probabil erau cei a caror lumini le vazusem pe creasta, cu o noapte inainte, pe cand stateam la focul de tabara. Ii salutam si ne vedem de drum. Peisajul nu se prea schimba in fata noastra. Ni se mai deschidea, din cand in cand, la momentul in care ajungeam pe o muchie, un hau pe partea stanga, si, undeva departe, se vedea marea intindere de campie, de fapt podisul Transilvaniei care se intindea pana in zare. Dupa cheia Bandei, ne uitam in spate si vedem, in toata splendoarea sa, duetul formidabil format din Vistea si Moldoveanu. Era foarte senin si cele doua varfuri se vedeau clar. Mi se parea ca sunt mai aproape decat tinta noastra din acea zi. Niciodata nu mai fusesem asa de aproape de cei doi. Oameni, foarte multi, colindau acele inaltimi, spre deosebire de traseul nostru, care nu mai era strabatut de nimeni... de fapt pe langa grupul intalnit in ferestra si care a continuat pe acelasi drum cu noi pana la Urlea, ne-am mai intalnit doar cu doi tineri... in rest nimic.

Da, traseul este usor, nu presupune efort sa urci, sa te cateri, dar nu se mai sfarseste. Ajungem si la Curmatura Mogosului (2344m) dupa care creasta se indreapta spre sud. Acum mergem si in dreapta ne insotesc, cu privirea, cei doi "magnifici"... urmatoarele destinatii, probabil ultimele din lista: Vistea si Moldoveanu. Pe partea cealalta a crestei, ni se arata un lac frumos, care sta linistit in caldarea sa, cumva in lateralul vaii, de o culoare verde smarald... lacul Urlea. Imi venea sa cobor sa ma arunc in acel lac pentru a ma racori. Am uitat sa mentionez, ca a fost cea mai calduroasa zi din cate colindasem pana atunci pe munte si s-a dovedit a fi cea mai calduroasa zi din toate traseele.

Ajungem la urmatoarea schimbare de directie a crestei, in dreptul varfului Fundul Bandei, de unde traseul nostru se desparte de cel care ducea la Curmatura Zarnei. Anul acesta insa, traseul nostru nu a mai fost marcat, am cautat in zadar semne, nu am gasit decat ceva care parea sa fi fost un semn. Norocul nostru era ca stiam unde sunt cele doua varfuri si ne-am orientat singuri pentru a ajunge acolo. Am continuat in dreapta, a urmat un urcus nu foarte dificil si am ajuns. Desi Varful Dara era primul pe traseu, l-am ocolit pentru a ajunge intai pe Hartopul Darei, care este mai inalt si abia apoi ne-am intors pe Dara. Varful Hartopul Darei are 2506m, iar Varful Dara are 2501m. Am petrecut o vreme pe cele doua varfuri, privind in toate zarile. Ambele varfuri sunt marcate doar prin momai de pietre, la a caror inaltime am contribuit si noi bucurosi. Fiind o zi fara nori, muntii se vedeau in toata splendoarea lor, pana departe la Negoiu. Am revazut cu mare drag pe gemenii Caltun si Lespezi, Vanatoarea lui Buteanu ... prima aventura a verii si am masurat indelung pe Moldoveanu si pe Vistea, de care aveam o oarecare temere, desi, la un moment dat, m-am simtit pregatita pentru ei. Pe cealalta parte se vedeau Muntii Iezer-Papusa, munti pe care nu i-am vizitat pana acum, dar si Bucegii si Piatra Craiului in departare. Ce mai, o panorama incredibila...

Creasta Urlea - Dara este cu totul deosebita de celelalte creste din vestul Fagarasului. Ai spune ca nici nu mai esti in Fagaras. Ea face trecerea de la stanca la iarba, de la zona glaciara, plina de pravalisuri si abrupturi, la zona mai linistita, cu plaiuri mai line, desi tot masive. Asprimea muntilor Fagaras a disparut si culmi pline de pasuni unduitoare isi fac loc.

Intoarcerea a fost la fel de lunga. Pe masura ce ne apropiam de Fereastra Sambetei, imi reveneau temerile cu privire la coborare. Ne-am mai odihnit o data in fereastra si apoi am pornit spre vale. Nu m-a dezamagit coborarea, a fost asa cum ma asteptam: chinuitoare. Am coborat cu atentia la maxim, incordata, spunand rugaciuni. Mi-a fost frica pentru mine, dar si pentru ceilalti, desi ei nu se plangeau, dar imi inchipuiam ca ii chinuie si pe ei, aveam suferinzi de genunchi printre noi si asta nu ne-a facut viata prea usoara. Mi-am jurat ca nu voi mai face acel traseu.... insa acum, mai linistita si experimentata spun ca "ma mai gandesc".

Am revenit la masina pe acelasi traseu: am mers pana la Cabana Valea Sambetei, am coborat pe Valea Sambetei pana la Cabana Floarea Reginei. Am ajuns acasa tarziu, in noapte.

A fost un traseu frumos pana la urma, desi lung si obositor. Muntii Fagaras ni s-au aratat cu o generozitate cum mai rar am intalnit, reusind cu aceasta ocazie, sa ii cuprindem dintr-o privire, desi, se stie, este un lant muntos destul de lung.

Voi face si o scurta prezentare a traseului, cu timpii parcursi, pentru cei care, asa cum eram noi la inceputul verii, isi doresc sa ajunga acolo si nu gasesc documentatie.

Am plecat din Bucurestui pe DN1 pana la Sambata de Jos, dupa care ne-am indreptat spre Samabata de Sus, am continuat catre Statiunea Climaterica Sambata si apoi, pe drum forestier, pana la Cabana Floarea Reginei. Se poate merge cu masina si mai departe, insa am fost sfatuiti sa nu facem asta. Pe jos, de la Cabana Floarea Reginei pana la capatul drumului forestier, am mers foarte lejer, aproximativ o ora, dupa care drumul pana la Cabana Valea Sambetei se continua prin padure inca o ora. Se merge pe triunghi rosu.

De la Cabana Valea Sambetei am mers pana la intersectia cu traseul spre Cheia Bandei (2383m), o ora si 10 minute. De aici se poate continua spre creasta, fie spre Cheia Bandei 1 ora si jumatate, traseu cu cerc rosu, fie prin Fereastra Mare a Sambetei inca o ora, traseu cu triunghi rosu. De la Fereastra Mare a Sambetei pana la Varful Dara am mers 3 ore pe traseu marcat cu linie rosie, iar de la Varful Cheia Bandei pe trasu nemarcat spre dreapta, adica vest. In total, cu tot cu pauzele de pe trasu, am ajuns de la Cabana Valea Sambetei - la Varful Dara in 5 ore si 20 min. Cele doua varfuri sunt foarte apropiate, 5 minute distanta dintre ele.

Intoarcerea fost de la Varful Hartopul Darei pana la Cabana Floarea Reginei prin Fereastra Mare a Sambetei de  6 ore si jumatate.

A fost o placere sa fiu pe munti, in Romania!


View Larger Map

duminică, 6 octombrie 2013

O noapte minunata in munti

Peregrinarile prin munti mi-au adus multa fericire, m-au invatat multe lectii si mi-au oferit momente de neuitat. 

Am tinut neaparat sa povestesc de acea seara de vara din Muntii Fagaras, petrecuta la Cabana Valea Sambetei, pentru ca mi-a lasat o amintire placuta si pentru ca am intalnit oameni speciali, cum mai rar gasesti in lumea de azi.

Am ajuns in Sambata de Sus pe la orele pranzului, dar am mers mai departe la cabana Floarea Reginei unde am mancat cel mai bun pastrav... dar ce spun eu aici... era a doua oara cand mancam pastrav in viata mea. Dupa aceea, am inceput traseul spre Cabana Valea Sambetei. Am ajuns acolo fara graba. Pe drum am povestit pe indelete si am admirat zona destul de salbatica. Am ramas placut impresionati de frumusetea Ferestrei Mari a Sambetei, care la un moment dat, aproape de cabana, ni s-a aratat privirii in toata splendoarea sa. Se deschidea larg in fata noastra si ne invita sa patrundem in lumea ametitoare a muntilor Fagaras. Suna tentant, dar abia a doua zi urma sa ne indreptam intr-acolo.

Ajungem la cabana cu putin inainte de a se intuneca. Eram linistiti din punctul de vedere al cazarii: sunasem inainte si rezervasem 4 locuri intr-o camera de 6. Nu ne prea convenea, insa trebuia sa dormim undeva. Ajunsi la cabana, ce sa vezi, aveau locuri doar intr-o camera de 12 persoane...ce ironie. Camera era intunecata, mirositoare, cu paturi inghesuite si neprimitoare. Cheia o avea un polonez care nu stia engleza si care ne-a prezentat paturile libere. Incepuse sa se intunece, iar noi nu ne facusem planul pentru a doua zi, asa ca am ales repede paturile si am iesit la aer. 

In fata cabanei erau 2 grupuri: unul format din polonezi, oameni de munte pasionati in ceea ce povesteau si cam galagiosi, si un grup pasnic, ce statea in jurul unui foc, unde se canta la chitara. Am ales o masa din lateralul cabanei, o masa doar pentru noi, unde ne-am facut planurile pentru a doua zi. Cand  am terminat cu planificarea si noaptea a venit, ne-am apropiat de foc si de chitare. Ce imagine placuta... foc de tabara... nu mai statusem in jurul focului cu prieteni de multa vreme. Odata, de mult, facusem un foc intr-o poiana unde am stat si am cantat, fara chitara, cantece de munte, citind versurile de pe net, pana am inghetat si ne-a prins oboseala. A fost frumos, astfel de momente sunt pretioase si devin destul de rare, dar ma bucur ca le-am trait.

Temperatura scadea din ce in ce mai mult, asa ca ne-am apropiat si mai mult de foc. Acolo, doi baieti cu chitare, cantau pe rand cantece de munte si nu numai. Vocea lor minunata se ridica spre ceruri, intai colinda muntii din jur si apoi se pierdea in Calea Lactee care se intindea deasupra noastra. Erau cantece vesele, cantece de munte, dar si cantece de suflet. Unele din ele m-au pus pe ganduri... m-au facut sa reflectez la lucruri la care nu mai avusesem timp sa ma gandesc, m-au facut sa-mi pun intrebari pe care nu mai indraznisem de mult sa mi le pun... Am ridicat privirea spre cer si acolo am intalnit nemarginirea cerului... un cer cum nu mai vazusem de foarte multa vreme pentru ca in oras nu mai ai ocazia asta.  O parte din cantece le mai auzisem si le fredonam cu placere alaturi de cei doi. A fost o incantare. La un moment dat, sus pe creasta s-au vazut lumini.... erau turisti acolo sus, care innoptasera pe creasta... mi s-a incretit pielea pe mine la acest gand.

A fost o seara deosebita. Ne-am dus la un moment la culcare cu mare greutate, pentru ca atmosfera era minunata. Aveam o stare de spirit cum nu mai avusesem demult. Unul din cei doi cantareti, cel mai experimentat, nu ne-a spus numele, insa ne-a povestit de proiectul sau alaturi de alti tineri, iubitori de cultura si originali, care au infiintat "Asociatia Culturala Dacia Folk". L-am gasit repede pe net pe tanarul Adrian care ne-a incantat cu vocea lui si a transformat o seara, posibil normala, intr-una deosebita. Ii multumesc pe aceasta cale.

Am tinut in mod deosebit sa povestesc de aceasta seara pentru ca, fara televizoare, internet, iphone, boxe am reusit sa ma simt bine, sa ma distrez. Nu a contat nici camera neprimitoare si friguroasa, nici vecinii necizelati. Iata o alta latura a muntelui care nu este la indemana oricui. Mi-a placut sa fiu turist in Romania!