joi, 16 iunie 2011

Valea Cernei

Plaiurile noastre nu inceteaza sa ma minuneze. Tot ce trebuie sa fac este sa imi gasesc timpul necesar sa merg sa le vad. Valea Cernei impresioneaza prin frumusete, spectaculozitate, varietate de forme, vegetatie, locuri; este un colt de rai pentru amatorii de drumetii inedite. 

Dupa bunul obicei, cand prind un pic de timp liber, ma uit pe harta sa vad pe unde sa mai hoinarim. De aceasta data, un factor decisiv a fost prognoza meteo, care ne atentiona ca estul, sudul si centrul tari vor fi batute de vanturi si ploi, asa am ajuns in partea de sud-est a tarii, intre Muntii Cernei si Muntii Mehedinti.

Am intrat in vale de pe drumul ce trece prin Baia de Arama si am inceput sa serpuim frumos printre munti. Peisajele se perindau prin fata noastra; fiecare din ele si toate la un loc ne incantau. Am ramas impresionati de ceea ce mai tarziu am aflat ca este dintele Bobotului, o stanca uriasa de pe malul Cernei, care depaseste in inaltime cu mult soseaua nationala pornind de undeva de jos chiar langa apa raului. Am oprit masina sa vedem  de unde porneste: se vedea jos la baza stanci, mica, apa Cernei. Ne-am propus sa mergem pe drumul neasfaltat de langa Cerna pentru a vedea acea stanca si de jos ... impresionanta. Drumul neasfaltat ne-a dus pana la lacul Valea lui Iovan care ne-a umplut momentele petrecute acolo de liniste si seninatate... era o liniste placuta, intrerupta din cand in cand doar catecul unor cuci aflati de o parte si de alta a lacului. Era ca si cum natura amutise la aflarea frumusetii lacului. Apa clara si limpede reflecta malurile impadurite si cerul care dadea sa se innoureze. Un tunet a rupt linistea, sunet care a fost plimbat din munte in munte pana departe; era un semnal al vremii ce urma sa vina. Pe noi acest tunet ne-a trezit din feerie si ne-a spus sa ne vedem de drum.  

Ploaia a a ramas in urma, probabil prin Muntii Godeanu s-a dat marea batalie, iar noi ne-am vazut de calatoria noastra. Am descoperit la intoarcere Cheile Corcoaia, pe langa care trecuseram fara sa ne dam seama ca sunt acolo, pentru ca se ascund bine privirilor indiscrete si nici nu sunt semnalizate de pe drum; noroc de o localnica. As putea spune in acest moment ca sunt printre cele mai interesante chei montane vazute de mine pana acum. Nu sunt mari, cam 300m lungime, si nu se compara nici cum cu Cheile Bicazului, de exemplu, dar tot frapeaza prin felul lor inedit. Cerna acum muuulta vreme si-a facut loc sa curga prin subteran in aceasta zona din Muntii Mehedinti. Ulterior, stanca prin care curgea, s-a despicat lasand apa sa coboare sub nivelul vechii albii. Astfel, pe partea dreapta a cheilor, patrundem in chei printr-un semi-tunel de 50m lungime. La iesirea din chei distanta dintre stanci pe unde curge apa ajunge pana la maxim 5m.

Am mers mai departe prin vale pana la Baile Herculane unde am si innoptat. Este o statiune foarte frumoasa, linistita si pitoreasca. Centrul vechi ascunde cladiri si stradute pline de istorie despre care parca nimeni nu vrea sa povesteasca. Statuile de pe cladiri stau innegrite de timp si asteapta vremuri mai bune, ca acelea in care au fost construite, cand statiunea, de lux odinioara, era o perla turistica a zonei si nu numai. Oamenii se bucura si acum de binefacerile apelor din aceasta zona. Veniti din toate colturile tarii, mai mult varstnici decat tineri, acestia  petrec zile linistite in mijlocul unei zone cu atatea frumuseti.

In aceasta zona exista multe legende care dau numele localitatilor si locurilor, dar cea mai importanta este:

Legenda lui Hercules
Hercules, în drumul său spre Caucaz, în căutarea lânei de aur, împreuna cu argonauţii săi ar fi trecut prin zonă urcând 
pe Dunăre în sus. Pe vremea aceea Dunărea avea un alt curs faţă de cel de astăzi, prin Iugoslavia, curgând în Adriatica, Hercules şi argonauţii  ar fi ajuns la cataracta de pe Dunăre - Cazanele Dunării. Aici s-ar fi oprit pentru a încerca trecerea corăbiei deasupra cataractei. Până la găsirea unei modalităţi de a trece corabia deasupra cataractei, Hercules ar fi plecat pe Cerna în sus şi ar fi ajuns la Herculane unde s-a întâlnit cu Corcoaia, o batrână care locuia în zona Platoului Coroninii ( un loc in apropierea statiunii ) .
Aceasta, väzându-l vlăguit, i-ar fi spus sa intre in apa unui izvor ce se afla in vale sa se mai inzdraveneasca, apoi a mai spus ca si cei doi fi ai sai intrau in apa izvoarelor dupa ce terminau munca cimpului iar dupa baia in apa calda erau mai vigurosi si ca localnicii cand erau bolnavii sau aveau animale bolnave, ranite sau muscate de serpi veninosi faceau baie in aceste izvoare, iar dupa ce ieseau afara si ei si animalele se vindecau complet. Batrina i-a mai povestit lui Hercules si despre un balaur care venea si se scalda aici in vale. Iar cind isi lua zborul de pe pamint scuturindu-si aripile stropi de apa cadeau de sus din cer ca o perdea de ploaie formind o cascada in munte numita Cascada Vinturatoarea.
Reluându-şi drumul, Hercules ajunse intr-un loc salbatic numit Piatra Puscata. Tot acolo s-a întâlnit cu un localnic care era foarte necajit. Acesta aflind ca este Hercules i-a cerut ajutorul pentru a omorî un balaur care îsi avea vizuina lângă Izvoarele Cernei si care le producea mari necazuri. Hercules i-a ascultat rugămintea şi a pornit în căutarea balaurului dar inainte de a parasi locul Hercules, ca sa nu uite pe unde a venit, a facut un semn cu coada maciucii in peretele de stinca.  Hercules ajunse în sat care era fortificat şi bine pazit. Din discuţia avută cu căpetenia satului, aceasta i-a povestit de necazul lor şi anume că de fiecare dată când ieşeau din sat şi se duceau la munca câmpului balaurul venea şi îi omora, distrugându-le şi recoltele. Pentru ca să nu mai aibă probleme cu balaurul ei trebuiau să dea în  mod  regulat câte o copilă din sat pe care o legau  de un stâlp, ce se afla chiar pe buza unei prăpastii. Balaurul venea şi o lua, astfel sătenii aveau linişte un timp.
Hercules se hotărăşte să omoare balaurul şi organizează o pânda folosind drept momeala o fata din sat. În momentul când balaurul veni sa ia fata de pe stâlp, Hercules îi apăru în cale şi îi dădu o lovitură puternică cu măciuca, dar aceasta ricosa din solzii balaurului în munte, retezând jumătate din vârf. (de aici si numele de Muntele Retezat). Apoi balaurul naucit de lovitura o lua pe Cerna in jos si intra in Cheile Corcoaiei locul fiind strimt balaurul ramase blocat dar Hercules ocoli muntele iesindu-i in cale. Acolo in chei in locul ala strimt Hercules se propti atit de tare sa-i dea lovitura de gratie incit piciorul i-a intrat in stinca, urma acestuia o vedem si astazi .
Balaurul de durere si aproape pe moarte se zvircoli asa de tare incit reusi sa iasa din strimtoare si intra in locul unde isi avea vizuina. In locul lui au ramas urmele luptei, muntele despicat in doua, scobiturile rotunde din peretii de stinca si despicatura verticala prin care abia se intrevede un colt de cer undeva sus de tot, e lasata de maciuca . Hercules il urmari si ii aplica ultima lovitura omorindu-l, singele tisnindu-i cu putere, formind izvoarele - Izbucul Cernei iar ultima suflare iesindu-i intr-un virf de munte, in locul stiut astazi de Grota cu Aburi si in avenele si pesterile din jur.

Mai sunt multe locuri din acea zona pe care nu le-am vazut si merita vazute, dar asta imi da ocazia sa ma reintorc pe aceste plaiuri de legenda.